Sunt pe ultima suta de metri, sau cel putin asa ma simt. Nu sunt eu vreo mare fana a revelioanelor ca sa fiu obsedata cum ma imbrac si cum ma coafez, unde ma duc si cu cine, doar ca ma simt presata de faptul ca a mai trecut un an si nu stiu cand. Serios…parca ieri imi puneam dorinta pt 2007 si hop…ma trezesc ca trebuie sa-mi pun una pentru 2008.

Dorinte sunt muuuuulte, asa multe ca nu imi incap in postul asta, dar principala e legata de maretul eveniment din iunie-iulie si anume “licenta”…Mi-e si frica sa scriu cuvantul asta, nu cumva sa ma auda…asa ca shhh, mai am o zi sa ma prefac ca nu exista si sa ma mai bucur de comoditate.

La anul mi-am propus sa ma organizez. Da, cred ca asta e cuvantul cheie… organizare si…. planificare, pentru ca si planificarea e la fel de importanta. Deci: nu tu mess, nu hi5, nu citit bloguri, nu downloaduri pe dc, nu studiat poze de prin cluburi….ci mult studiu intens si aprofundat asupra packaging-ului si a altor probleme interculturale.

O sa fie greu, dar am o intreaga strategie ca sa pot pune in aplicare planul “organizarii”.

Mai rau e ca trebuie sa renunt si la tot ceea ce numesc eu viata sociala de weekend, adica iesiri in club sau de orice alta natura. Si asta pentru ca weekendul va fi dedicat studiului, iar serile de dupa job evident….cititului. Dar noroc ca treaba asta o sa tina doar vreo 6 luni.

Ufff si tocmai acum cand eram si eu pasionata de barbatii de 30 de ani….:( ce pedeapsa cumplita si licenta asta! Parca e un fel de autoflagelare medievala.

Let’s hope it ends well si ca merita tot “postul” asta negru!

Amenintarea lui “nu stiu” am inceput sa o simt acut acum cateva zile cand am avut o importanta decizie de luat.Inainte ma agasa doar, dar il foloseam ca sa scap de situatii incomode, cum ar fii minunatele intrebari inchise. E foarte usor sa spui “nu stiu”….fara batai de cap intile. Simti efectiv cum te eschivezi, fara ca celalalt sa fie deranjat de posibilitatea unui raspuns neconvenabil.
Dar “nu stiu” incepe sa-si arate si coltii, partea lui intunecata, care te ademeneste in letargie.

Sper ca nu m-ati inteles gresit in privinta lui. Nu e un “nu stiu” ca atunci cand nu stii o informatie sau ceva invatat la scoala sau cum sa ajungi intr-un loc. E acel “nu stiu” pe care-l spui cand esti intrebat ce ai de gand sa faci pe viitor, ce decizie iei, ce faci de ziua ta, vrei sa mai fim impreuna…

Asta e “nu stiu-ul” meu, pe care am copyright si desi a inceput sa stea lipit de mine ca un scai, simt ca vreau sa-i cedez drepturile de folosinta altcuiva incet-incet.

In seara asta am fost la concert la Tudor Gheorghe la Sala Palatului si chiar pot spune ca a fost un eveniment deosebit la care ma bucur ca am luat parte.

Eu sunt foarte reticenta la cuvantul “spectacol”, care pentru mine are un iz comunist sau de teatru de vara la Eforie Nord si, mai ales ca nu prea stiam cum sunt concertele lui Tudor Gheorghe, chiar nu aveam mari asteptari. M-am dus de dragul alor mei, dar surpriza a fost una foarte placuta. Pe langa atmosfera interbelica recreata prin intermediul unor tangouri si romante ca “Truli”, “Zaraza” sau “Hai sa ne-intalnim sambata seara”, artistul chiar a facut si un show veritabil de umor.

M-am simtit foarte bine si mi-a placut sa vad un public de toate varstele, civilizat, care e apreciat efortul artistic si performanta lui Tudor Gheorghe.

Sigur mai merg si alta data!

Zilele astea ma confrunt cu o mare problema- luarea deciziilor. Intotdeauna mi-a fost greu sa ma hotarasc pentru ceva. Stau si analizez si ma gandesc de 70 de ori si pana la urma nu stiu daca iau cea mai buna hotarare. Oricum raspunsul meu preferat intotdeauna este “nu stiu”. Nu zic da, nu zic nu, zic nu stiu si am ajuns sa urasc treaba asta.

Tocmai de-aia mi-am propus sa iau decizii cat mai drastice pentru mine si sa nu ma mai las prada comoditatii. I think it’s the best for me to take responsability for what I choose.

I guess everything will be ok after all.