Amenintarea lui “nu stiu” am inceput sa o simt acut acum cateva zile cand am avut o importanta decizie de luat.Inainte ma agasa doar, dar il foloseam ca sa scap de situatii incomode, cum ar fii minunatele intrebari inchise. E foarte usor sa spui “nu stiu”….fara batai de cap intile. Simti efectiv cum te eschivezi, fara ca celalalt sa fie deranjat de posibilitatea unui raspuns neconvenabil.
Dar “nu stiu” incepe sa-si arate si coltii, partea lui intunecata, care te ademeneste in letargie.

Sper ca nu m-ati inteles gresit in privinta lui. Nu e un “nu stiu” ca atunci cand nu stii o informatie sau ceva invatat la scoala sau cum sa ajungi intr-un loc. E acel “nu stiu” pe care-l spui cand esti intrebat ce ai de gand sa faci pe viitor, ce decizie iei, ce faci de ziua ta, vrei sa mai fim impreuna…

Asta e “nu stiu-ul” meu, pe care am copyright si desi a inceput sa stea lipit de mine ca un scai, simt ca vreau sa-i cedez drepturile de folosinta altcuiva incet-incet.