decembrie 8, 2007 monicapreis

Azi intru in lumea blogerilor

Nu neaparat ca sa fiu si eu la moda si sa ma laud cu blog-ul meu pe WordPress, ci ma gandesc ca postandu-mi gandurile pe net o sa-mi pun mai multa ordine in ele si nu o sa la mai uit asa usor )

Despre mine pot sa spun multe!

Pe 16 decembrie 1985 mi-am facut aparitia in Bucuresti, la spitalul Coltea. Dupa ce i-am terorizat pe-ai mei vreo 8 luni, m-au trimis la tara sa stau cu mamaia, care m-a crescut pana pe la 8 ani si m-a invatat multe lucruri frumoase. Sper sa mostenesc macar 10% din puterea si intelepciunea ei si o sa-mi fie bine.

La 8 ani am revenit in Bucuresti, eram deja clasa a 3 a. Scoala generala nu s-a remarcat prin evenimente deosebite, despre care sa spun ca mi-au marcat existenta… Imi amintesc doar de profa de romana, de prietena mea Elena, de serialele familia Bundy si Mash si de perioada mea de fana infocata a lui Zinedine Zidane, cand stateam treaza pana pe la 2-3 dimineata sa ma uit la Il Calcio … Ce funny suna! acum habar nu am ce se mai intampla in fotbal )

Insa cei 4 ani de liceu la Ghorghe Sincai au fost cu adevarat cei mai frumosi ani din viata mea. Am trait cele mai inedite si interesante experiente, m-am format intr-o anumita directie. Dar cel mai important: am cunoscut multi oameni de care m-am legat afectiv, care mi-au marcat existenta profund si pe care ulterior i-am pierdut.

Apoi, dupa cateva luni de meditatii la franceza si gramatica, am devenit studenta la zi la Comunicare si Relatii Publice, Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti (ce tare suna!). Vise, planuri, sperante, o viata normala si frumoasa, pana in anul 3, adica pana in 6 oct 2006. Perioada de dupa acea zi m-a aruncat intr-o pierdere a indentitatii si a sensului existentei. Cei f apropiati stiu de ce si nu o sa mentionez mai multe. Toata lumea a remarcat taria mea de caracter si capacitatea de a ramane un om normal dupa o asemenea tragedie. Sincera sa fiu, nici eu nu imi pot explica cum am reusit. Oricum o certitudine am si aceea e ca nu o sa mai traiesc vreodata povestea de dragoste pe care am trait-o la intensitate maxima timp de doi ani si jumatate. Dar deja m-am obisnuit cu ideea… Sigur se vor gasi multi sa comenteze si sa ma contrazica, but what do they know about my life and my expectations?

Ajungand in prezent, primul lucru care imi vine in minte e stresul provocat de apropierea licentei in iunie. M-am gandit sa fac lucrarea pe tema importantei packagingului in comunicarea globala a unei marci, cu abordare orientata pe antropologie si reprezentari colective. N-am facut nimic inca! But you know …si maine e o zi.

Apoi un alt lucru care imi ocupa cam 10 ore pe zi este jobul meu de asistent vanzari la firma Rolldesign, o firma draguta, de care sunt foarte atasata. Asta poate pentru ca am avut ocazia sa invat multe lucruri si am si evoluat rapid, schimband-mi pozitia de 3 pana acum in firma. Evident ca nu pot sa spun ca sunt foarte multumita, intotdeauna e loc de mai bine, dar cel putin pana in iunie, este foarte ok ceea ce fac acum. Aici nu pot sa uit sa vorbesc putin si despre seful si mentorul meu, simpaticul domn Adrian Nicolescu, aka “vulpoi batran”. Desi se pot scrie romane despre el, o sa ma rezum la a spune doar ca imi place de el pentru ca ii pot spune in fata orice, inclusiv cat de mult ma enerveaza

Iar a treia importanta activitate pe care o desfasor, dar pentru care regret ca nu am foarte mult timp la dispozite este cea de voluntar in ong-ul Team Work .

Aici ma ocup de newsletter-ul organizatiei si de proiectul de imagine pentru Gradinile Botanice din Bucuresti si Cluj. E o activitate frumoasa si provocatoare, mai ales atunci cand cautam sponsori sau cand avem evenimente.

O sa va povestesc mai multe in curand…this is just the begining!